pocos' blog

Greseli

2011-12-01T01:29:00.000-08:00

Aseara mi-a sunat telefonul, un numar de mobil pe care nu-l aveam in agenda. Un domn dorea sa vorbeasca cu Titi. Cateva secunde m-am blocat, nu stiam ce sa-i spun. Am baguit intr-un final "E greseala" si el mi-a inchis. Cam abrupt. A sunat din nou si cand mi-a auzit vocea a inchis direct. Si el uitase pesemne atat de banala convorbire de alta data :

"Alo! Buna ziua, cu domnul Popescu va rog, daca se poate..." "Imi pare rau, e greseala!" "Nu este familia Popescu?" "Nu, Ionescu." "Imi cer scuze atunci, am gresit! Buna ziua!" "Buna ziua!".

Va suna cunoscut? Cam cat de des se repeta scenariul acesta pe vremea telefonului cu rotita ? Zilnic, o data la doua zile poate. Dar pe vremea primelor telefoane cu butoane ? Cam la fel.

Dar iata ca ieri, 2 persoane au uitat toate acestea si s-au intalnit la un apel gresit nestiind ce sa-si spuna. Chiar daca au trait si vremurile acelea cu rotite sau butoane cat degetarul - caci vocea apelantului meu era trecuta de 50 de ani, nu era in nici un caz vreun pusti pus pe sotii. Si asta pentru ca, in epoca telefoanelor mobile, a agendelor electronice si a comenzii vocale, foarte rar se intampla sa-l cauti pe Popescu la Ionesti. Ba chiar niciodata as putea spune. Poate sa confunzi Popestii, caci nu ai salvat suficiente detalii la contacte, dar aici e cu totul alt scenariu.

Si atunci ma intreb : oare in vietile noastre chiar nu mai exista greseala ?

Despre FERICIRE

2010-05-06T03:58:00.000-07:00

Multi filosofi au considerat ca scopul vietii noastre este sa gasim fericirea. Ei descriau fericirea ca fiind un echilibru perfect intre suflet, spirit si trup. Tind sa le dau dreptate din urmatoarul punct de vedere : mirajul fericirii este cel care ii pune pe oameni in miscare, este muza lor, motivul pentru care se trezesc dimineata si lupta in continuare. Este motorul vietii constiente. Daca nu ar exista posibilitatea fericirii, atunci multi ar abandona lupta cu viata. Asa cum un copil poate fi motivat sa fie cuminte daca i se promite o ciocolata, un om matur este motivat sa realizeze ceva in viata de promisiunea fericirii. Si cine ii face promisiunea, cine ii ofera marele premiu? Aici este partea interesanta, el isi promite singur fericirea, fara sa stie de fapt ce este. Multi filosofi m-ar contrazice vehement aici : cum sa aiba nevoie fiinta umana desavarsita moral de premii? Actiunile noastre sunt intreprinse pentru a oferi ceva lumii din care am aparut! Dar ma intreb eu, oare acest altruism nu e o incercare de a atinge fericirea?

Unii poate cred ca fericirea este chiar finalul, reintoarcerea in absolut. Cei materialisti vad fericirea in achizitia de bunuri, in prosperitatea materiala, dar asta e cea mai parsiva capcana : bunurile sunt agonisite unul cate unul si fericirea intarzie sa apara, ba chiar apar frustrari, nervozitate, avaritie, depresie. Romanticii vad fericirea incepand din momentul intalnirii jumatatii perfecte, alta capcana sadica : ei vor traversa lumea in lung si in lat schimband jumatatile si sperand in zadar sa-si intalneasca sufletul-pereche. Credinciosii astepta fericirea de la Dumnezeu, se lasa calauziti prin viata de El si de poruncile lui, dar poate unii dintre ei uita sa-si ia destinul in propriile maini si sa-si aleaga propriile porunci. Probabil fiecare om are propria idee despre fericire, dar oare cati pot raspunde “Da” la intrebarea “Esti fericit?” ? Am facut un mic experiment : mi-am intrebat prietenii ce cred ei ca e fericirea. Raspunsurile au fost variate : liniste, lupta, drumul catre un tel, iubirea, momentul, lucrurile marunte, o imbratisare, o lacrima, un copil, prima zi de primavera, libertate, admiratie, prietenie … si lista era mult mai lunga. Apoi i-am intrebat daca ei au fost vreodata fericiti. “Nu imi dau seama”; “Nu stiu”; “Nu inca, mai am pana acolo”. Si totusi, toti erau optimisti, toti credeau ca fericirea ii asteapta undeva in drumul lor. Vorbind cu ei, mi-am amintit de o poveste citita in copilarie, care acum dintr-o data avea sens :
Intr-un tinut foarte indepartat, mostenitorul tronului a fost contaminat de depresie. Intrebat de un remediu, vraciul a spus “printul se va face bine doar daca va imbraca o camasa a unui om fericit”. Simplu, a gandit regele, si a ordonat slugilor sa caute printre cei cu rang nobil din tinut un om fericit. Dar nu mica i-a fost mirarea cand slugile s-au intors dezamagite : nici un purtator de sange albastru nu era fericit. Cautarea a continuat printre negustori, tot fara rezultat. Tocmai cand slugile credeau ca au interogat toti oamenii din tinut, au intalnit un taran care cosea iarba fluierand. L-au intrebat “Mai tarane, esti fericit?”, iar el zambind a raspuns “Bineinteles ca sunt!“. Cand regele si printul au ajuns la locul cu pricina, taranul cosea in continuare iarba fluierand. “Sa traiti, Majestate!””Tu sa traiesti, tarane! Am auzit ca spui ca esti fericit.””Apai, sunt, de ce sa nu fiu?””Tarane, vreau sa ma ajuti cu un favor!””Orice Majestate!””Vreau sa-mi dai camasa ta s-o imbrace fiul meu!””Majestate, eu v-as ajuta cu draga inima, dar ... eu n-am camasa!”.

Eu am fost oare fericita? Da, cu siguranta! Ce e fericirea? E aer inspirat puternic in piept. Cum ajungi la ea? Lupti, incerci, plangi, razi ... intr-un cuvant : traiesti! Si din cand in cand, viata iti ofera cate un moment in care te opresti, tragi adanc aer in piept si spui “Sunt fericit!”. E posibil sa treci pe langa ea? Bineinteles, daca nu te opresti niciodata din fuga ta, vei alerga pe langa fericire. Poti sa fii fericit mereu? Poti sa fii fericit cateva clipe care dureaza o eternitate.

Pentru cine are alte idei despre fericire : http://curteaveche.wordpress.com/2010/04/27/un-eseu-despre-fericire-pentru-un-raft-cu-cele-mai-fericite-sfaturi/

Cuvinte si puterea lor

2010-01-10T03:10:00.000-08:00

Fiinta umana poate articula cuvinte; asta si constiinta o deosebeste de animale. Prin cuvinte poti exprima nevoi, poti sa schimbi parereri ... Dar ce se intampla atunci cand cuvintele devin o arma ? Nu ma refer aici la amenintari, ba chiar din contra : ma refer la complimente si declaratii.

Apreciem orice lucru frumos care ni se spune. Pentru ca e frumos, normal. Dar cum putem sa ne dam seama daca e si sincer? Si oare cata putere are asupra noastra? Colegul care in fiecare dimineata zambeste larg si spune "Buna dimineata, frumoaso!" ne binedispune intotdeuna. Dar daca ar spune asta absolut toate colegelor? Ba chiar mai mult, tuturor fetelor si femeilor pe care le intalneste dimineata. Si "buna ziua, frumoaso!" tuturor pe care le intalneste la pranz. Si "buna seara, frumoaso!" ... Mai are atunci valoare? Cat de important este faptul ca un barbat te considera frumoasa daca el considera toate femeile frumoase ... sau macar asa zice ... Conteaza ce zice sau ce crede? Stie cineva cu adevarat ce crede? Sa zicem ca noi stim ca el asa se exprima si nu il luam in seama, ba chiar nu ne mai binedispune diminetile. Dar daca atunci cand se trezeste, primul lucru pe care i-l spune nevestei este "Buna dimineata, frumoaso!". Si amantei la fel. Si tipelor cu care are cate o aventura la fel. Cu ele cum este? Pentru ca pentru ele conteaza. Cum ar fi sa afle nevasta lui ca el asta zice absolut toate femeilor pe care le intalneste, cunoscute sau nu? Dupa 30 de ani de casnicie. Cam care ar fi puterea cuvintelor in acest caz?

Un alt coleg iti face cu ochiul in fiecare dimineata. Si adauga "Arati ca dracu!". Te duci direct la oglinda din baie. Si parca ii dai dreptate, chiar arati obosita rau. Dreptate sau nu, il urasti. Dar daca tipul te iubeste de fapt in secret si e felul lui de a exprima asta? Asa s-a gandit el sa te tachineze ... mai tampitzel fiind, mai timid, mai lipsit de educatie etc. Si daca de data asta esti singura femeie din lume careia ii spune exact aceste cuvinte? Daca afli asta, isi schimba valoarea cuvintele lui? Sau il consideri si mai idiot pentru ca in los sa spuna "Buna dimineata, frumoaso!" ca Don Juan de la biroul vecin, el iti zice ca esti urata ...

Exemple sunt multe in viata de zi cu zi. Nu stiu daca se poate face o regula, dar eu consider ca marea majoritate a cuvintelor care conteaza pentru noi sunt doar vorbe in vant. Si atunci cum putem face diferenta? Dupa fapte ... Si daca tipul galant si extrem de atent cu tine este asa cu toate femeile?

Romantism modern

2009-12-17T02:06:00.000-08:00

Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Eram tineri. Eram frumosi. Nu ne cunosteam. Vorbeam pe mirc. Asl pls. Bun. Ne intalnim? DA! La KFC la romana? Ok. Ora? Da. Cum te recunosc? O sa am un trandafir rosu in mana. Romantic, dragut. Ajungeam la KFC. 30 de baieti tineri si frumosi cu un trandafir rosu in mana.

A fost odata ca niciodata.

Eram la KFC cu o prietena si asteptam. Un baiat tanar si frumos a venit trist si ne-a oferit un trandafir rosu : "Luati-l voi, ea nu mai vine.".

Eram tineri si frumosi si romantici.

Azi am vorbit cu un baiat. Pe messenger acum. Sa ne intalnim. Cum ne recunoastem? Ai facebook? N-ai facebook, nu existi. Normal. Da, te-am vazut. E ok? Da, ne intalnim. Desi te-am vazut in poze, nu stiu daca te recunosc. Nici eu. Cum facem? Simplu, eu o sa fiu cel care are un dildo in mana!

Suntem inca tineri si frumosi, doar romantismul a disparut. Incerc sa-mi imaginez : eu la KFC la romana asteptand. 30 de baieti cu un dildo in mana....

Viata dubla

2009-12-14T01:49:00.000-08:00

De multi ani incerc sa deslusesc misterele unei betii adevarate. Ce se intampla exact cu creierul uman de ajunge sa i se para ca face ceva, sa faca altceva si sa-si aminteasca apoi o a treia varianta ??? Uimitor este ca omul beat se misca, vorbeste, flirteaza, conduce masina etc., exact aceleasi lucruri pe care le face si treaz. E ca si cum ar exista 2 lumi paralele, care au cateva puncte comune (adik oameni si actiuni care se repeta in ambele lumi) dar si multe diferente. Exista oameni si actiuni care nu pot trece dintr-o parte in alta. Nu poti avea o discutie filosofico-politico-psihologico-profunda cu punkerul homeless de 18 ani cand esti treaz. Si nu poti sa pastrezi cravata la gat cand te-ai imbatat. Fiecare lume cu regulile ei, este firesc sa fie asa. Chiar daca ambele lumi sunt proiectii ale aceluiasi creier.

Cu adevarat greu nu este sa supravietuiesti beat mort, pentru ca intotdeuna te trezesti perfect sanatos, oriunde te-ai trezi - se pare ca instinctele de supravietuire sunt mult mai puternice decat constiinta de sine. Cu adevarat grele sunt momentele in care se intalnesc cele doua lumi. In acele momente te simti pierdut, pentru ca nu stii ce sa faci, nu ai la dispozitie setul de reguli din cealalta lume. Iata doua exemple de astfel de situatii :

1. Te trezesti. Instinctele functioneaza din nou, dinainte sa deschizi ochii : ceva nu este in regula. Incepe un dialog cu tine insuti : "Cine sunt?" "Sunt eu, X...da e ok...checked", "Unde sunt?" "Nu-mi dau seama, nu-mi amintesc decat ca imi spunea Y ca el se duce acasa", "Dar unde eram?" "In barul ala", "Si ce-am facut dupa ce a plecat Y?" "....?...", "Ce draq am facut????" "....?", "Ok, deschid ochii desi ceva clar nu e in regula, imi fac curaj sa vad exact ce se intampla cu mine". Pac. Deschizi ochii. Un pat, un geam, o perna ... toate necunoscute tie. Ai putea face fata unui loc strain, dar ochii aia mari ca de caprioara atintiti asupra ta sunt prea mult in acest moment. O verifici. E buna? Merge. Ti-o amintesti? NU. Cum? Ce? Cand? De ce? ... iarasi nu are importanta acum, acum e imperios necesar sa iesi din acest tablou. Incep sa vina flashuri din lumea cealalta, incepe sa se lege povestea, stii cum ai ajuns aici, stii cand, der nu-ti poti da seama si de ce, pentru ca te ghidai dupa alte reguli. S-au intersectat lumile. WRONG!!!!!!!!

2. Esti in club. Scanezi femeile. Ai privirea aceea irezistibila. Stii ca esti cel mai tare. Stii ca toate te vor. Vezi o privire interesata. Si interesanta. Flirteaza cu tine. Flirtezi si tu, mai mult, lasi sa se vada un zambet in coltul gurii. Ea zambeste larg. Vine la tine. "Buna" "Buuuunaa". O dezbraci din priviri. Te intreaba : "Cu ce ocazie pe aici?". E clar. Te vrea. Ii zici plin de incredere : "Te asteptam.". Ea nedumerita : "Stiai ca vin aici?". "Bineinteles, am venit pentru ca am simtit ca in seara asta aici o sa intalnesc o femeie speciala". Ea are privirea aceea de WTF??????. Ai dat-o pe spate. "Stiu ca nu esti numai frumoasa, esti cu adevarat speciala". Ea tace si se uita fix la tine. E sigur proasta, pentru ca a ramas fara replica. Dupa 1 minut deschide gura : "Mai X, tu cumva esti beat?". Moment de blank. Te uiti mai bine la ea. O stii de undeva de fapt, iar ea clar te stie ca ti-a spus pe nume. Oare ai futut-o? Oare te-ai mai dat la ea? "Glumesc mai, mersi de complimente, dar am venit cu sotul meu in seara asta. Poate cand ies singurica... cine stie...". Iti face cu ochiul si apoi rade. Ti-ai dat seama intre timp. Este managerul de la departamentul de vanzari. De aia iti parea cunoscuta. Iar s-au intersectat lumile. WRONG!!!!!!!!

Poza

2009-12-12T05:39:00.000-08:00

O poza pe care a facut-o un prieten si imi place mult :). Makes me cry every time :).

No comment

2009-12-09T10:47:00.000-08:00

Am avut azi o scurta discutie pe messenger. Cu un cunoscut. Imi pare rau ca nu am salvat-o sa o pot copia aici, dar incerc s-o reproduc intocmai.

El : buna ce mai faci?
Eu : bine la munca tu?
El : bine si eu
Eu : de sarbatori ce faci?
El : care sarbatori?
Eu : astea ... craciun ... revelion
El : nimic
El : de ce as face ceva ?
El : tu ce faci?
Eu : pai de craciun prieteni familie, de revelion prieteni party
Eu : pai nah ... sunt sarbatori, toti petrecem cumva
El : frate
El : de ce as sarbatori craciunul?
El : ce, ramadamul il sarbatoresc?
Eu : pai aici nu e vorba de religie
El : dar de ce e vorba?
Eu : sa sarbatoresti o zi cumva special
El : sau poti sa-ti faci fiecare zi speciala
Eu : tu asa faci?
El : da
Eu : si ieri ce ai facut special?
El : am futut-o pe una

... :

Cea mai frumoasa zi

2009-12-09T07:07:00.000-08:00

Imi place mult melodia lui Andries. Dar nu la asta se refera acesta postare.

Am vazut demuuuuuuult un episod dintr-un serial. Nu mai stiu cum se numea serialul, cati ani aveam sau alte amanunte, dar mi-a placut atat de mult acea idee, incat o tin minte si acum. Personajele erau un politist si o doctorita (parca ! ) care in fiecare episod investigau o intamplare nu tocmai normala (paranormala mai exact). In acel episod anume, politistul se ineaca si ramane in coma un timp de ... , suficient cat sa ajunga in "viata de dupa moarte". Sufletul lui ajunge un pic in Rai. Nimic special pana aici, s-au mai vazut filme, seriale, articole exact pe tema asta. Ce mi s-a parut atunci deosebit, si inca mi se pare, este ideea lor despre Rai : un sat de munte. In acest sat se intorc oamenii dupa moarte, si se intorc cu varsta pe care o aveau cand au trait cea mai mare fericire. Deci oamenii raman in eternitate prin momentul in care sunt fericiti, cu adevarat fericiti, cei mai fericiti. Culmea, in satucul ala nu erau numai copii, erau oameni cu varste intre 1 si 100 de ani. Care retraiau un moment. Un pusti povestea cum a murit la 80 de ani gandindu-se ce frumos a fost cand a mers prima oara la pescuit cu unchiul lui. Niste batranei povesteau cum ei au asteptat o viata fericirea pana cand, la 60 de ani s-au gasit unul pe altul, ca sa moara un pic mai tarziu ... impreuna. O domnisoara foarte draguta isi amintea nunta ei, cea mai frumoasa nunta din lume; sotul a parasit-o 4 luni mai tarziu pentru alta.

Eu nu cred in Rai si Iad. Cred ca fiecare isi traieste Raiul sau Iadul, sau Raiul si Iadul, aici, pe Pamant. Dar oare nu toti facem oricum in viata exact ca in episodul acela? Fie asteptam momentul, fie il retraim in gand, in oricare situatie suntem blocati in cea mai frumoasa zi.

Dorinta de sarbatori

2009-12-06T13:43:00.000-08:00

In fiecare an de sarbatori ne intalnim toti prietenii la o bere si spunem fiecare ce vrea pentru anul urmator. Mai exact pe 31 decembrie. Si mai exact asta s-a intamplat de 2 ori. Dar e o traditie buna si cred ca o vom pastra. Nu stiu daca e magie, puterea gandului, faptul ca ai un scop clar pe care il urmezi sau altceva, dar de cele 2 ori dorinta mi s-a indeplinit.

Pentru 2008 mi-am dorit sa calatoresc mult, mai ales in afara Romaniei. Si chiar am calatorit. Nu exagerat de mult, dar cel mai mult de pana acum. Cel mai important a fost ca am ajuns in sfarsit in Amsterdam, pentru ca imi doream demult. Cert este ca de la inceputul anului am simtit ca obtin ce am cerut.

In 2009 a fost mai greu. Si asta pentru ca am tot asteptat sa mi se indeplineasca dorinta si ... nimic. Dorinta era sa ma linistesc, in sensul de maturizare. Cumva sa pun cap la cap toate informatiile despre lume si despre mine pe care le-am adunat pana acum. Sa le ordonez. Cu toate astea a fost cel mai agitat an al meu. Nu in sensul ca am facut mult, ba chiar n-am facut mai nimic, dar in sensul ca am gandit multe. Multe tampenii. M-am agitat tot anul sa-mi caut linistea. Si am fost suparata pe tot. Pe mine, pe cei din jur, pe viata ... Am plans mult. Am fost deprimata. Am baut. Am tot cautat. Am fost nemultumita ca nu mi se indeplineste dorinta. Am ramas fara sperante. Sau mi-am facut prea multe sperante. Am facut greseli. Mi-am batut joc de mine. Am crezut ca am atins toate limitele de jos. Se apropie de sfarsit anul si abia acum realizez ca mi s-a indeplinit dorinta. Mi-a facut foarte bine acest an rau. M-am linistit :).

Am invatat ca e necesar sa atingi fundul gropii ca sa ai de unde sa urci. Mi-am dat seama ca e ok sa pierzi controlul si sa traiesti momentul, e ok sa iti arati slabiciunile (ba chiar asta te face cu adevarat puternic), e ok sa spui ce vrei fara sa te astepti sa si primesti, e ok sa fii bun si sa daruiesti, e ok sa iubesti neconditionat, e ok sa ai sperante si vise dar nu asteptari si pretentii nejustificate, e ok ca in graba asta a tuturor tu sa te opresti si sa tragi aer in piept, e ok sa fii tu in orice situatie (din pacate din ce in ce mai putini oameni stiu cine sunt), e ok sa ai incredere in tine si in lume, e ok sa lupti pentru ce iti doresti cu adevarat, e ok sa nu ai frici si complexe, e ok sa te placi (fara sa fii narcisist, sa placi si lumea din jur), e ok sa fii patriot (rar in Romania, mult prea rar), e ok sa-ti spui parerile dar sa nu incerci sa le impui, e ok sa asculti si pe altcineva in afara de tine, e ok sa uiti de tine din cand in cand, e ok sa fii demn, e ok sa plangi si sa iti oferi umarul cui vrea sa planga pe el, e ok sa fii penibil din cand in cand, e ok sa incerci sa te perfectionezi dar sa-ti ingadui slabiciuni si defecte (atat tie cat si celorlalti), e ok sa fii diferit.

Nu e ok sa faci pe cineva sa sufere intentionat, nu e ok sa manipulezi pe cineva (desi e foarte la moda manipularea, toti invata tehnici pentru asa ceva, toti vor sa aiba putere, sa domine - adevarata putere este sa iesi din jocul acesta al dominarii, asta diferentiaza omul de animal), nu e ok sa fii orgolios (demnitatea este nobila, orgoliul e prostesc), nu e ok sa fii incapatanat, nu e ok sa ai convingeri pe care nu le poti argumenta.

Am invatat ca desi iubirea este cel mai important lucru, asa cum credeam cu putere de mica, ea nu este sinonima cu viata de cuplu. Iubirea inseamna sa daruiesti, sa fii altruist, iubirea este Dumnezeu. Cine il cauta pe Dumnezeu intr-o persoana de sex opus se inclina la chip cioplit :). Nu, nu sunt religioasa, cred ca Dumnezeu este in fiecare particica din univers, este masinaria asta infinita care ne tine in miscare. Imi pare rau ca am crezut ca golul din mine poate fi umplut doar de un baiat/barbat si ca am crezut in filmele romantice. Am citit undeva ca "oamenii impresionabili de iubire nu pot iubi". Nimic mai adevarat. Eu am plans la toate filmele romantice si la toti batraneii care se tineau de mana in parcuri dar n-am daruit cu inima deschisa mai nimic nimanui. Si am cucerit multe inimi dar inima mea am pastrat-o numai si numai pentru mine.

Mi s-a spus mereu ca sunt norocoasa, speciala. Am injurat mult viata ca nu-mi da norocul ala odata. Nu am inteles de ce nu apare barbatul perfect, banii multi, succesul si puterea. Am inteles acum ca da, sunt norocoasa ca exist, ca sunt sanatoasa, ca, desi mi-am batut joc de multi oameni si de mine, exista multi oameni care ma iubesc si-mi sunt alaturi si am o viata decenta. Alti pusti rebeli ca mine nu au avut norocul asta. Am noroc ca viata nu si-a batut joc de mine cum mi-am batut eu joc de ea.

Poate suna pueril. Poate mai sunt multe altele pe langa astea la fel de importante. Multi poate stiu de mici lucrurile astea, mie mi-a trebuit mult sa la invat si sa cred cu adevarat in ele, sa incerc macar sa le aplic. De fapt le-am stiut si eu cand eram micuta, pana la 10-12 ani ... pe urma cumva s-au pierdut, m-am pierdut eu pe mine. Acum m-am regasit in sfarsit. Mi-a fost dor de mine. E important ca vreau sa fiu mai buna. Nu sunt nici pe departe la sfarsitul drumului. Dar e bine ca am ajuns la drum pentru ca la un moment dat mi-a fost foarte frica sa nu cumva sa raman in groapa.

Abia astept ziua de 31 sa discutam de dorintele noastre pentru 2010. Ce-mi doresc eu? Pace mondiala :))))). Nu, inca nu-s atat de buna, voi avea o dorinta destul de egoista. Dar macar anul asta voi asculta si dorintele prietenilor mei :).

Joaca

2009-12-03T01:50:00.000-08:00

Mereu mi-a placut sa ma joc. Cand eram micutza ma jucam, evident, cu papusile. Imi placea mult ca pot sa le controlez cum vreau eu, sa le pun "sa faca" ce vreau eu. Cu ceilalti copii nu putam sa ma joc pentru ca nu ma ascultau si pentru asta ii consideram rai.

Am renuntat greu la papusi si am gasit le fel de interesant jocul cu oamenii. Oamenii chiar pot fi pusi sa faca ce vreau eu. Nu e la fel de usor cu ei, dar e mult mai interesant. Primii cu care m-am jucat au fost parintii mei. Probabil toti copiii fac asta, macar inconstient. Eu o faceam constienta ca nu trebuie sa dansez eu cum imi canta ei, e mai bine sa cant eu :). La gradinita mi-a fost greu la inceput, pentru ca ceilalti copii nu mai erau papusile sau parintii mei. Nu le pasa de mine. Am gasit o singura fetita cu care sa ma pot juca, o fata extrem de sensibila. Cumva sper ca am ajutat-o si eu pe ea, era foarte timida si poate chiar avea nevoie de cineva sa-i spuna ce sa faca. La scoala a mers cam la fel, cu invatatoarea a fost cel mai usor. Cu colegii prea putin si am plans deprea multe ori ca nu mi-a iesit cum vroiam eu. Asta a fost mereu problema mea, am vrut sa iasa totul exact cum am calculat eu.

La liceu a fost mirific pentru mine. Norocul a facut ca am fost suficient de draguta incat sa ma placa baietii. Pe de o parte am suferit mult si sincer de cate ori nu au picat zarurile pe care am pariat, pe de alta parte m-am bucurat de fiecare victorie. Pe de o parte am oferit directie copiilor care aveau nevoie de asa ceva, pe de alta parte nu ma bucuram de faptul ca ofer ceva ci de faptul ca primeam atentie si confirmari ale puterii. Ma trezeam la realitate dupa ce ma plictiseam de o jucarie si trebuia sa primesc alta. Intre jucarii mi-era greu. Ma simteam singura, nu intelegea de ce nu primesc pe tava jucarii mereu. Aveam si momente de regret ca am ranit niste sentimente. Pe primul prieten de durata l-am lasat pentru ca m-am plictisit, dar jocul a fost sa incep sa emit pretentii prea mari sa mi le poata satisface. Nu eram perfect constienta, in jocul meu de multe ori eu eram victima. Cand o persoana nu facea exact ce vroiam eu sa faca plangeam si sufeream. Nu eram singura care se juca. Lumea e plina de copii rasfatati. Am invatat sa evit alti "jucatori" ca mine. Fiecare cu "zona" lui. Repet, nu eram chiar constienta de acest joc si nici nu vroiam sa fac rau, manipularea venea instinctiv, ca un ritual.

Am devenit mai constienta de joc la 25 de ani. Dupa reusite si esecuri, am realizat ce sunt si ce vreau. Si am realizat ca desi cer seriozitate nu ofer asa ceva, si a venit vremea sa nu mai profit de jucarii si sa intru in jocul adevarat, cu alti jucatori. A fost o perioada grea. Cu jucatorii nu manipulezi. Nu ai cum. Nici eu nu pot fi manipulata. De aceea se numeste joc. Mai cedezi din cand in cand, sa mentii jocul. Te mai bucuri cand cedeaza celalalt, o savurezi ca pe o victorie. Dar nu ajungi niciodata sa castigi razboiul, pentru ca nu poate fi castigat. Razboiul s-ar termina cand unul din jucatori ar pune la bataie sufletul. Dar ei nu au suflet. Unii l-au pierdut dupa ce au fost jucaria cuiva si au fost aruncati. Altii, ca mine, au fost meeu prea speriati sa lase garda jos vreodata.

De curand m-am hotarat sa renunt la jocuri. E putin cam tarziu. E pacat de anii mei pierduti dar mai ales de oamenii pe care i-am facut sa sufere. Dar evident, mai bine mai tarziu decat niciodata. Am realizat ca atunci cand lasi pe cineva in suflet ai adevaratele satisfactii, ca e mult mai bine sa oferi decat sa primesti. Am fost dispusa pentru prima oara sa las un om in sufletul meu. I-am spus asta, am repetat ca sa fiu sigura ca intelege, pentru ca dadea semnale contradictorii ... A raspuns intr-un final : "Mai mult decat o joaca nu pot sa ofer.". Ce e foarte ciudat este ca, daca oricare jucarie mi-ar fi zis asta pana acum, as fi suferit mult, as fi plans, as fi fost dezamagita, de mine, de viata, de orice. Pentru ca nu mi-a iesit jocul. Dar acum ma simt incredibil de calma. Am fost pentru prima oara fair play, chiar daca am pierdut :). Sper sa raman la hotararea de a renunta la jocuri. Ce am facut pana acum nu a fost decat sa ma joc cu mine in primul si in primul rand.

Fuga de realitate

2009-12-03T00:56:00.000-08:00

Un prieten mi-a zis mai demult un lucru foarte intelept : "Lucrurile sunt in 99% din cazuri exact ceea ce par". Numai ca noi, obisnuiti cu filme politiste, sf-uri, psihologice etc, poate si un pic dezamagiti de haosul asta cotidian, refuzam demulte ori sa privim lucrurile in fata. Speram la ceva mai bun, mai frumos. Am vazut ca se poate ... la altii, daca nu la cunoscuti macar la televizor. Chiar daca stai intr-o garsoniera de kkt si zilnic vii cu un metrou de kkt la un job de kkt, aceasta realitate e un pic alterata in capul tau si anume refuzi sa vezi cei multi kkti din imagine. Ai un iubit de kkt? Nu, nu e asa, el e acum broasca dar se va transforma in print. Doar se intampla mereu ...

Ieri am avut o revelatie (jur, io asa am simtit-o :)) ), si anume ca fuga de realitate nu ma va ajuta cu nimic. Si multi fac asta, si multi nu realizeaza ca e singurul lucru care face diferenta intre un om de succes si un frustrat. Sa ramai ancorat intr-o situatie care pare ca se va transforma in ceva bun inseamna sa fugi de realitate. Lucrurile bune arata bune si cele rele arata rele. Miracolul nu e transformarea unui lucru rau intr-un lucru bun, miracolul e sa deschizi ochii suficient de bine sa distingi din prima ce e bun si ce e rau :). Dupa asta lupti sa obtii ce e bun pentru tine si traiesti intr-o realitate cel putin placuta. Aste este algoritmul cel mai simplu si mai eficient pentru obtinerea satisfactiilor. Doar ca multi uitam ... si parca e mai usor sa iei ce pica si sa te pacalesti ca va fi bun chiar daca acum e rau.

Ceasul biologic

2009-11-20T01:39:00.000-08:00

Ieri am ascultat o melodie de care m-am indragostit ... desi o mai auzisem, ieri pur si simplu am vrut s-o ascult iar si iar si...iar... Se numeste "La fleur aux dents" - Joe Dassin. Refrenul e asa :

Il y a des filles dont on rêve
Et celles avec qui l'on dort
Il y a des filles qu'on regrette
Et celles qui laissent des remords
Il y a des filles que l'on aime
Et celles qu'on aurait pu aimer
Puis un jour il y a la femme
Qu'on attendait

Versurile astea se potrivesc foarte bine cu ceva ce mi-a zis unchiul meu demult : "Stii cum e cu iubirea? Intalnesti fete, pe unele le iubesti, pe unele tu, cu unele ajungi impreuna, la altele doar te gandesti disperat, cu unele te simti bine, cu altele nu.... pana intr-o zi cand o intalnesti pe una si poti sa juri ca EA e. Mai tarziu daca te gandesti mai bine, EA nu are nimic mai special ca restul... doar ca a aparut cand trebuia."

Cantecul lasa o idee romantica in urma : dupa multe incercari reusite sau nu, apare femeia mult asteptata, jumatatea, sufletul-pereche. Dar iata acelasi lucru spus de unchiul meu vine cu o explicatie in plus : jumatatea nu este femeia perfect compatibila, ci femeia aparuta la momentul potrivit, cu alte cuvinte nu are nici o importanta cine e EA, important este ceasul biologic. Ceasul biologic dicteaza fiecarui om cine e "jumatatea".

Bun, eu acum am o problema practica : fie ca mi-a sunat ceasul biologic, fie ca sunt indragostita, fie ca pur si simplu orgoliul meu de fiinta alfa ( :)))) ) trebuie satisfacut, eu consider ca l-am gasit pe EL. Numai ca EL vede prin mine. Ceasul lui biologic nu este sincronizat cu al meu, poate chiar ceasul lui biologic a stat. Imi imaginam ieri urmatoarea scena : eu si el la ceasornicar, eu intru prima.

"Buna ziua domnisoara, cu ce va pot ajuta?"
"Buna ziua, am si eu o problema : ceasul biologic al prietenului meu s-a stricat. Credeti ca puteti sa-l reparati? Va rog, e foarte important.... e un ceas la care tin mult.".

Femeia si hormonii

2009-09-25T05:15:00.000-07:00

M-am trezit in mijlocul undei discutii pe messenger facand urmatoarea afirmatie : "suntem ca niste marionete in mana emotiilor si hormonilor" (era vorba despre "noi" femeile si ii explicam asta unui barbat).
As vrea sa fac o scurta analiza a aceste afirmatii care este cumva echivalenta cu alta afirmatie, mult mai des auzita : "femeile sunt nebune". Am inteles pana la varsta asta ca majoritatea crizelor de isterie sau de personalitate ale femeilor se manifesta din cauza unor modificari hormonale, modificari care au loc periodic in timpul fiecarei luni, dar si modificari datorate de exemplu lipsei de sex. De aici si comentariile "e nefututa", "e nefututa rau", "are nevoie de pula" etc. Bun. Din aceasta ecuatie, eu, ca reprezentanta a sexului feminin, pot avea grija sa nu-mi lipseasca niciodata mai sus mentionata, dar pe hormonii aceia care se transforma, sau se agita, sau ce fac ei acolo lunar, nu pot sa ii controlez. Si aici vine revolta mea impotriva nedreptatii sortii. As vrea si eu sa pot fi hormonal echilibrata sa ma comport la fel in fiecare zi, sa ma enervez doar cand se intampla ceva grav, sa plang doar la tragedii si sa tip doar la meciuri sau in trafic :)). Dar nu imi este data sansa asta, pentru ca m-am nascut femeie, si pentru ca, vreau nu vreau, vor fi mereu zile cand voi plange orice s-ar intampla, zile cand voi tipa la oricine si zile cand voi rade fara sa stiu de ce. Ma simt manipulata de propriile emotii si hormoni :|.

Tactici de seductie

2009-08-12T06:31:00.001-07:00

Personajele din aceasta poveste sunt : o catea in calduri care se plimba cu coada ridicata pe o alee in parc si un catel care topaie vesel pe aceeasi alee. Foarte important este ca respectiva catea este mica, neagra, jigarita si destul de batrana. La fel de important, catelul este tanar, mare, cu blana bogata si lucioasa si privirea jucausa.

Avand aceste date e usor sa ne imaginam ce se va intampla pe acea alee din parc. Bineinteles, catelul vesel observa cateaua in calduri si incearca s-o linisteasca, stiind din instinct ca asta se face intr-o astfel de situatie. Dupa mirositul si "pupatul" de rigoare, el vrea sa treaca direct la actiune. Dar iata o surpriza, atat pentru noi cat si pentru el, ea sare ca arsa (desi nu a fost inca) si maraie amenintator la el. Cainele, vizibil derutat, o miroase din nou pentru a se convinge ca nu s-a inselat in privinta sexului si a perioadei in care se afla ea. Dupa ce s-a asigurat temeinic, se retrage un pic pentru a-si face un plan de atac mai eficient. "Daca este in calduri inseamna ca vrea sex. Bun. Eu sunt un mascul valabil, fertil si in plus charismatic. Ea nu arata cine stie ce si cel mai probabil stie asta. Atunci de ce m-a refuzat? Am gresit undeva, mai mult ca sigur am facut ceva prost. Dar ce? Am mirosit, am pupat si apoi am vrut sa ma infig. Hmmmmm, cred ca am luat-o prea repede. Doar se stie ca femelele vor tandrete si prostii din astea." Acestea fiind gandite, el vine din nou surazand spre ea, care in tot acest timp si-a fluturat coada in fata lui. Pupaturi, alergat, mirosit, muscat dragastos etc. Dupa 5 minute, vazand ca ea e din ce in ce mai calda cu el, cainele isi incearca din nou norocul. Surpriza din nou! Ea se intoarce rapid si incepe sa maraie si sa latre. "Nu inteleg, e ilogic. De placut ma place, doar s-a jucat 5 minute cu mine. In calduri este, sta cu coada ridicata. Frumos sunt... poate nu cel mai frumos, dar arat acceptabil cel putin. Am fost si tandru. Ce mai vrea???".

In timp ce catelul nostru sta ganditor langa partenera lui, trece un alt caine, mic si schiop. Acesta vede cateaua in calduri, il vede pe frumuselul de langa ea si se gandeste ca a trecut vremea lui si n-are rost sa incerce, mai bine isi vede de drum. Aici urmeaza o scena forte simpatica : ea vine topaind spre schiop, se intoarce cu coada la el, primul caine sare latrand la cei doi, ea maraie violent la el, schiopul se catara cu greu peste coada ei si isi face datoria. Cainele frumos e stupefiat. Dupa plecarea schipului incearca iar sa sara pe catea dar asta are o reactie si mai violenta. "Ce este in neregula cu mine??? A vrut cu javra aia murdara si nu vrea cu mine? Ce trebuie sa-i mai fac, cum s-o imblanzesc?".

Iata ca trece si o alta catea in calduri, de data aceasta una frumoasa si tanara. Catelusului ii sclipesc ochii, dar cateaua de langa el incepe sa maraie si ii arunca o privire plina de ura. "Ma vrea deci, e geloasa. Bun! Acum sunt sigur ca am sanse, o conving pana la urma. N-are rost sa alerg dupa ailalta, se va supara asta si aia ma va tachina in acelasi fel. Cu asta sunt macar aproape de reusita." Cateaua frumoasa se indeparteaza trista, evident nici ea nu intelege nimic.

Mai trec cateva ore bune pana se insereaza, timp in care el mai incearca de cateva ori sa-si satisfaca noua partenera, nu obtine nici un rezultat, alti caini trec pe langa ei si de fiecare data el o apara de "atacurile" lor, se mai joaca, mai stau trantiti in iarba, el schelalaie nefericit, ea ranjeste sadic ... Noaptea ii gaseste dormind unul langa altul. "Ce draguta e cand doarme, arata ca un inger. Sa stau mai aproape de ea sa nu-i fie frig, e sensibila in perioada asta. Cred ca o iubesc pe micuta asta!"
... THE END ...

Capitalism

2009-08-07T06:46:00.000-07:00

O sa ajung departe. O sa am succes. Sunt ambitios si destept si am toate sansele. O sa am bani, multi bani, si tot ce mi-a lipsit mie in copilarie le voi oferi copiilor mei. O sa muncesc din greu daca este nevoie, o sa am rabdare si o sa fiu perseverent. Ma voi angaja intr-o firma mare, in care exista posibilitati de promovare. Si le voi dovedi ca am toate calitatile necesare pentru a ajunge in frunte. O sa incep de jos, nu conteaza. Familia, prietenii, toti cunoscutii ma vor admira si respecta. Voi purta mereu costum si voi avea un diplomat negru si un laptop mic agatat de gat. Stiu ca pot impune respect. O sa am putere. O sa conduc eu o echipa de oameni si poate chiar o companie intreaga. Imi voi lasa sefii sa ma munceasca pana la epuizare pentru ca stiu ca dupa un tip voi fi eu sef. O sa am putere si bani. O sa conduc. O sa fiu invidiat.

O sa imi iau un mercedes negru si o casa in suburbii. Copii ma vor respecta si se vor lauda cu tatal lor. Nevestei mele nu ii va lipsi nimic, prietenele o vor invidia pentru norocul ei. In vacante ii voi duce in locuri exotice. Vor avea ocazia sa vada lumea, ocazie pe care eu nu am avut-o in copilarie. O sa invete la cele mai bune scoli si o sa aiba prieteni din familii respectabile.

Stiu ca pot sa fac asta. Pot sa fac orice pentru bani! Oare unde am mai auzit asta??? Sigur am auzit-o undeva ... A, da ... dar femeia aceea se referea la altceva, ea isi vindea trupul ... Eu ... eu o sa-mi vand sufletul, e altceva!

Scrisoare de despartire

2009-08-04T08:15:00.000-07:00

Sa-ti scriu aceste randuri este poate cel mai dificil lucru pe care l-am facut vreodata. Stiu ca trebuia s-o fac demult dar pur si simplu nu am putut.
Am trait impreuna cele mai frumoase momente, am ras, am plans, am explorat si am descoperit impreuna lumea. Nu voi uita niciodata pomisorul din parc, balconul bunicii in care mancam cirese, primul sarut, prima noapte de dragoste, prima cearta, prima despartire ... Imi dau lacrimile acum, pentru ca nu pot sa astern pe hartie toate amintirile, tot ce am trait si am simtit alaturi de tine. Am fost fericita ani si ani, am avut vise si sperante, iluzii si dezamagiri. Am trecut peste atatea momente grele construind alte si alte vise, care de care mai frumoase.
De cativa ani insa sentimentele mele s-au schimbat. Nu mai pot sa rad cu aceeasi pofta la prostiile pe care le facem impreuna. Ceva din mine nu ma mai lasa sa cred in sperantele noastre. Toate noptile in care visam la casuta de la munte cu cei trei copii bucalati, cainii care se joaca in curte si bradul urias de craciun imi par acum niste prostii. Am plans mult timp gandindu-ma la acest sfarsit. Am incercat sa aman momentul despartirii ca sa nu suferim, dar deja sufar prea mult. Nu te mai pot imbratisa cu acelasi zambet pe buze, nu-ti mai pot povesti fericita cate in luna si in stele. Nu te mai pot privi in fata si sa-ti spun ca nimic nu s-a schimbat. Eu m-am schimbat, nu iti pot explica de ce. Nu-mi pot explica nici mie de ce, pentru ca nu e nimic in lumea asta sa-mi doresc mai mult decat sa fim iar ca pe vremuri.
Prietenii, familia, toti mi-au spus ca am ramas alaturi de tine prea mult timp, ca trebuie sa merg mai departe. M-am incapatanat sa raman alaturi de tine desi era clar ca nu mai e la fel. Dar e momentul sa se termine relatia noastra.
Te-am iubit si m-ai facut cu adevarat fericita! Te las cu bine!
Adio draga mea copilarie !

Coincidente

2009-05-20T02:07:00.000-07:00

M-am intalnit ieri cu un fost coleg de servici care vorbise recent cu o cunostinta comuna al carei cel mai bun prieten imi fusese coleg de an in liceu. Imi zice tipul ca el e foarte deprimat si ma invita sa bem o bere sa povestim. Din bere in bere si din vorba in vorba, imi spune ca s-a despartit de prietena lui pentru ca a aflat ca l-a inselat cu fratele unui alt fost coleg de servici pe care eu il stiam plecat in Olanda. Dar se pare ca se intorsese de o luna si intre timp o babardise pe prietena astuia de vreo 3-4 ori, pana cand s-a aflat, si primul lasat-o pe motiv de adulter, iar alalalt a lasat-o pentru ca "nu isi dorea o relatie serioasa". Ceea ce nu stia ea este ca asta venise din Olanda pentru a se insura cu o tipa cunoscuta pe internet, adevarata dragoste la primul click, adica el avea deja relatia serioasa si vroia sa se racoreasca un pic inainte de marele pas.

Ma pregateam sa bag niste fraze de consolare gen "lasa ca a patit-o si ea", "asa-s femeile", "mai bine ca ai scapat de ea acum si nu mai tarziu"... Dar nu apuc sa deschid gura, ca omul imi si marturiseste ca lui i-a convenit situatia asta de minune deoarece el si-o tragea demult cu o tipa de la el din birou, care facea presiuni asupra lui sa oficializeze cumva relatia lor dintre asternuturi. Dar cum el nu era in stare nici macar sa ia o decizie daramite s-o si puna in practica, era un pic stresat de cele doua femei din viata lui. Asa ca intoarcerea amicului din Olanda i-a usurat viata.

"Pai bine mai, ii zic, dar atunci de ce esti asa trist ?". Si incepe el sa rada, "mai Cristina, una e femeia de acasa, una e femeia din pat si cu totul si cu totul altceva e femeia din inima". Nu putea s-o lase asa in aer, asa ca mi-a explicat. El era indragostit de multi ani de o fata. Nici gand sa-i declare dragostea sau sa incerce sa o cucereasca, dar in toti anii astia profitase de orice ocazie de a petrece putin timp cu ea. Se gandise intotdeuna ca undeva in viitor ii va spune tot ce simte pentru ea, se vor casatori si vor trai pana la adanci batraneti fericiti impreuna. Pur si simplu nu i s-a parut niciodata ca a ajuns in acel viitor in care sa faca marele pas. Intre timp, ocupat fiind cu cele doua femei din viata lui si nici nu prea a mai vorbit cu fata. Si ieri a dat nas in nas cu acea cunostinta comuna din prima fraza, care, extrem de grabita, i-a explicat ca trebuie sa alerge prin tot orasul ca ii organizeaza nunta prietenului ei cel mai bun. Da, acel prieten cel mai bun din prima fraza. Iar nu am apucat sa-l intrerup, mi-a zis cu un glas trist ca asa a aflat el ca fata lui se marita... cu ala.

Acum io ma bucur ca nu am deschis gura, caci tocmai inainte de marturisirea finala voiam sa spun ca il stiu pe tipul ala, mi-a fost coleg de liceu si in plus o reguleaza pe o vecina de-a mea...

Cultura de cuplu si salvarea planetei

2009-05-19T04:41:00.000-07:00

Vorbeam cu un prieten francez si, din una in alta, mi-a zis "e normal sa gandesti asa pentru ca voi romanii aveti o cultura de cuplu". L-am rugat sa-mi explice - concluzia lui era ca romanii in marea lor majoritate considera intemeierea unei familii ca un fel de scop suprem al vietii. Am reflectat, am dezbatut cu alti prieteni si am reflectat iar, si am realizat ca avea mare dreptate.

Iata ca Romania se dovedeste din nou cu mult in urma civilizatiilor vestice. Acum e adevarat ca o familie inseamna si copii, iar perpetuarea speciilor mentine ciclul vietii, dar pentru rasa umana asta era foarte important acum cateva sute de ani. In momentul de fata, cresterea natalitatii in acelasi ritm nu poate conduce decat la un dezechilibru major pe Terra urmat inevitabil de intreruperea ciclului vietii.

Introducerea fiind facuta, as vrea sa va ofer o solutie simpla pentru salvarea planetei noastre de la distrugere : interzicerea hartuirii tinerilor prin intrebari si afirmatii de genul : "Dar voi nu va casatoriti?", "Nu vreti sa intrati si voi in randul lumii, sa facem nunta?", "Dar tu nu te mariti/insori?", "Nu-ti gasesti si tu pe unul/una?", "De ce te-ai despartit de X, era baiat/fata bun/a?", "Nu vrei sa-ti fac cunostinta cu un prieten/a?", "Tot singur/a?", "Tu esti homosexual/lesbiana?", "Stiu pe cineva tot singur/a, nu vrei sa ne intalnim toti?", "Lasa ca-ti gasesti tu jumatatea.", "Fata/baiatul dumneavoastra cand se marita/insoara?". Si lista poate continua ... In cazul in care se doreste introducerea unei legi in sensul asta ma ofer sa furnizez lista completa.

Nu uitati, este numai si numai pentru binele planetei!!!

Nehotarare

2009-05-18T01:58:00.000-07:00

- Si sa-ti mai povestesc cu cine m-am intalnit azi...
- Imi zici maine!
- Uit pana maine.
- Cu atat mai bine.
- Deci nu te intereseaza?
- Nu prea.
- As fi vrut sa mai povestim.
- Eu vreau sa dorm.
- De ce?
- Sa nu te mai aud.
- Si atunci de ce ramai langa mine?
- Pentru ca te iubesc.
- Esti sigur?
- Nu.
- Atunci poate ar fi mai bine sa ne despartim.
- NU!
- De ce?
- Pai eu ce mai fac???

Fata cu mingea

2009-05-15T06:13:00.000-07:00

Era odata ca niciodata o fata... nici frumoasa, nici urata, nici desteapta, nici proasta, nici bogata, nici saraca...si lista poate continua. Ati prins ideea, avem o fata si atat. Ii putem atribui totusi un adjectiv si voi alege total intamplator corporatista. Fata corporatista iesea in fiecare saptamana in club impreuna cu colegii ei... corporatisti si ei, mai mult sau mai putin. Si pentru ca iesirile repetate si vaporii de alcool i-au oferit cateva ocazii de introspectie, fata corporatista a realizat ca in jungla urbana este doar o fata si atat. Asa ca, in seara povestirii noastre, ea a iesit la fel ca si in celelalte saptamani dar a luat cu ea o minge, pentru a nu mai fi privita ca o fata si atat ci ca o fata cu o minge.

Si asa incepu seara ... Alcool, muzica, hormoni, transpiratie, zambete, atingeri, dans, alcool si asa mai departe. Fata corporatista astepta cu entuziasm momentul in care toate privirile vor fi atintite asupra ei. A baut, a dansat, a ras, s-a atins ca din mai multe greseli cu diversi colegi de-ai ei sau nu.

Aici o sa fac o mica paranteza despre comportamentul masculului si al femelei intr-o noapte in club. Considerand bineinteles acest caz in care iesirea se face in gasca mare. Barbatul singur iesit la "distractie" (a se citi agatat) va fi in prima faza treaz, constient de actiunile sale. Pentru a isi asigura multe portite deschise pentru noaptea ce urmeaza, va fi amabil si galant cu toate femelele din grup, le va complimenta prin zambete admirative, prin invitatii la dans si atingeri intamplatoare. Femelele si ele inca treze vor fi flatate de atentia acordata si vor dansa din ce in ce mai energic. Starea de betie se instaleaza pe nesimtite si atingerile devin din ce in ce mai lungi si mai intentionate, la fel si zambetele si privirile. Undeva in acest spectacol se intampla mereu brusc ceva : ele se retrag pe margine in timp ce ei continua sa danseze. Ele, obosite de atata zbenguiala, asteapta un plus de atentie. Ei sunt deja prea beti sa mai fie amabili si cauta cu privirile fete din afara gastii, care, prin simplul fapt ca sunt necunoscute sunt mai frumoase. Daca le gasesc, incercarile lor de a le agata sunt privite cu frustrare de pe margine. Daca nu, comportamentul lor indiferent e privit cu mirare de pe aceeasi margine. Sfarsitul parantezei.

Eroina noastra, fata si atat, s-a trezit si ea pe margine, obosita si frustrata. Doar ca, de data asta, astepta acest moment. Era momentul ei! Cu un zambet de satisfactie a scos mingea. Si atunci intr-adevar toate privirile s-au indreptat asupra ei. A savurat fiecare zambet in parte, chiar si pe cele ironice pe care nu le-a inteles. Incurajata de aceste zambete a aruncat-o. Intai unui baiat, apoi altuia, apoi altuia ... Pentru cateva momente a avut stralucirea fetei care are ceva. Asta pentru ca ea chiar avea ceva, si anume o minge. A inceput jocul cu mingea in care ea era actorul principal. Pentru ca orice barbat este un copil, fiecare din cei prezenti s-a jucat un timp cu ea. Era din ce in ce mai fericita. Arunca mingea cu si mai multa incredere in ea de fiecare data cand schimba "partenerul". Pana cand intorcandu-se a realizat ca a ajuns la ultimul. Scurt moment de dezamagire, apoi s-a intors catre primul barbat cu care s-a jucat. El era insa cu spatele. Al doilea. Aceste flirta cu o domnisoara abia intalnita. Al treilea. Era la baie. Nu mai continui, pentru ca in primul rand nu stiu exact cati barbati erau si in al doilea rand sunt sigura ca ati inteles ideea. Fata noastra a ramas in mijlocul incaperii cu mingea in brate. Surasul de satisfactie a fost inlocuit de o grimasa de dezamagire. S-a uitat inca o data in jurul ei, s-a uitat inca o data la minge... daca ar fi avut o oglinda s-ar fi uitat si la ea, dar din fericire nu avea. A stat un pic pe loc. A avut o revelatie : chiar daca are o minge este tot o fata si atat.

Si a continuat seara dansand cu mingea ei ...